5 retete culinare cu broccoli, retete sanatoase pentru copii


Broccoli a castigat popularitate impresionanta in ultimii ani si asta pentru ca aceasta leguma contine o cantitate uriasa de vitamine, minerale, aminoacizi esentiali si antioxidanti. Pe scurt, broccoli lupta impotriva imbatranirii, ajuta celulele sa se regenereze, regleaza sistemul imunitar si inunda organismul cu nutrienti necesari unei dezvoltari armonioase.

somon cu broccoli

Cum combinam broccoli in mod inspirat? Cum il gatim pentru a pastra maximul de nutrienti?

Iata 5 retete culinare cu broccoli, retete pentru copii sanatosi:

Broccoli la cuptor cu somon/ pui/ curcan
Orice preferati este binevenit langa broccoli. Eu prefer puiul de tara, daca am reusit sa fac rost de unul. Daca nu, iau o pulpa de curcan sau 5-6 pestisori fara oase (sprotul este genial ) si le pun impreuna cu apa, 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui extravirgin (10 lei litrul la plafar), oregano, rondele de morcov. Inainte cu 10 minute de final, adaug buchetele de broccoli si mai pun jumatate de cana de apa. La final, totul se aseaza frumos pe farfurie si se serveste cu salata sau cu mujdei de usturoi🙂

Supa crema de broccoli si 3 legume colorate
Fierb morcov, telina, ardei rosu kapia si apoi la final pun broccoli sa mai dea intr-un clocot de 3 minute maxim. Totul se da la blender doar cand s-a racit si apoi se orneaza cu frunze tocate marunt de patrunjel. Se sareaza dupa gust, se adauga si curry nepicant daca puii vostri prefera aceasta aroma.

Puree de cartofi, morcov si broccoli cu snitel de pui/ curcan
In oala cu apa pun 1 morcov mic la fiert. Cand este pe jumatate fiert, adaug cartofii. La final, adaug la fiert si cateva buchetele de broccoli si chiar putin din tulpina de broccoli. Le las inca 5 minute. Scot totul, pasez cu pisalogul de usturoi si apoi adaug sare si 1 lingurita mica de ulei de masline. Aceasta garnitura genial de sanatoasa se serveste langa snitel, friptura de orice tip, gratar sau carne fiarta🙂 Cine stie sa o fragezeasca si sa o asezoneze cu verdeturi aromate nu trebuie sa isi faca griji🙂

Broccoli cu sos alb de usturoi si iaurt
Buchetele de broccoli se oparesc intr-o oala cu apa fiarta si trasa de pe foc. Se lasa sa se inmoaie maxim 5 minute. Separat, se prepara un mujdei de usturoi in care vom adauga iaurt sau kefir, patrunjel tocat marunt si putina sare. Buchetele de broccoli se servesc pe un platou intins si sosul de iaurt cu usturoi se aseaza ori in mijloc, ori intins pe marginea farfuriei. Fiecare ia cat sos doreste. Recomand aceasta reteta culinara ca o garnitura langa peste la cuptor, langa gratar, langa o friptura facuta la abur.

Paste cu broccoli si sos de rosii, reteta mediteraneana
Pastele se fierb si apoi se lasa in apa rece ca sa isi recapete fermitatea. Separat, intr-o oala vom pune la foc mic sos de rosii, 3 linguri de ulei de floarea soarelui, o ceapa tocata marunt si 5-6 catei de usturoi. Daca doriti, adaugati si un sfert de lingurita de curry nepicant, pentru aroma, gust si pentru culoare. Nu mai pun la socoteala ca este cel mai bun si natural antibiotic din lume🙂 Si in combinatie cu ceapa si cu usturoiul, pot elimina virusi puternici. Cand sosul este aproape gata, aruncam cateva buchete de broccoli si lasam in 3-4 minute, pana cand broccoli-ul se inmoaie. Sosul rosu se aseaza peste pastele bine scurse de apa. Se servesc fierbinti. Daca doriti, adaugati in sosul rosu si piept de pui, pulpa de curcan, bucatele de carnita de porc, vita, ce doriti.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s